ANRCTI acorda licente pentru implementarea tehnologiei WiMax
04.09.2008 20:00 Tehnologie-IT - Source: Ziare.com Tehnologie
Comisia de licitatie are drept atributii principale elaborarea proiectului caietului de sarcini si a formei finale a acestuia.
De asemenea, cei sase membrii vor formula raspunsurile la solicitarile de clarificari, vor evalua ofertele si vor prezenta rezultatul evaluarii ofertelor presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei in scopul aprobarii acestuia.
"Proiectul caietului de sarcini va fi publicat spre consultare pe 29 septembrie, iar versiunea finala va putea fi achizitionata la mijlocul lunii octombrie. Va urma apoi o perioada in care pot fi intocmite ofertele, depunerea si evaluarea acestora si declararea castigatorului, cel mai probabil pana la sfarsitul acestui an", a declarat presedintele ANRCTI, Liviu Nistoran.
Decizia presedintelui ANRCTI privind procedura de acordare a licentelor de utilizare a frecventelor radio in benzile de frecvente 3600-3657 MHz si 3700-3757 MHz si stabilirea cuantumului taxei de licenta pentru acordarea dreptului de utilizare a frecventelor radio in benzile de frecvente 3657-3685 MHz si 3757-3785 MHz a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din 22 august 2008.
www.sitename.com